1 2 Cuprins 3 4 - INTRODUCERE- „Limba este fiinţa vie care ne vine din timpurile cele mai îndepărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moştenire a strămoşilor care au lucrat generaţie de generaţie la elaborarea acestui produs sufletesc . Fiecare om care vorbeşte o limbă, care se împărtăşeşte cu alţii din aminitirile aceluiaşi trecut, care s-a deprins a trăi cu oamenii de acelaşi fel cu dânsul în ceea ce priveşte înfăţişarea şi felul de a vorbi, are nu numai dreptul, dar şi datoria de a iubi, înainte de toate, poporul a căruia este această limbă şi această amintire istorică ." Nicolae Iorga De la literă, silabă, cuvânt spre asociaţii de idei, acesta este drumul, anevoios dar sigur, pe care se înscrie omul în formarea sa ca personalitate începând cu ipostaza elevului de clasa I. Una dintre cele mai importante sarcini ale ciclului primar o constituie cultivarea capacităţilor de exprimare a elevilor . Realizarea acestei sarcini în condiţii dintre cele mai bune are implicaţii favorabile pentru întreaga evoluţie intelectuală a şcolarilor . In activitatea de învăţare la toate disciplinele nu poate fi conceput un succes real fară ca elevii să dispună de posibilitatea de a se exprima . Această capacitate se răsfrânge pozitiv asupra întregii lor formaţii, influenţând nemijlocit atât procesele de cunoaştere, prin conţinutul informativ pe care-l vehiculează, cât şi întregul comportament al elevilor . în lucrarea pe care o prezint mi-am propus, ca, pe baza teoriei despre vocabularul limbii române, să ofer noi sugestii metodice pentru organizarea şi desfăşurarea lecţiilor consacrate lexicului românesc în clasele I- IV, ţinând cont de particularităţile psihologice a personalităţii elevului . Segmente importante din lucrare au fost încercate la clasă şi şi-au dovedit eficienţa . 5 I. NOŢIUNI DE VOCABULAR 1. Lexicologie, semantică, lexic Lexicologia este ştiinţa cuvântului . Studiază vocabularul unei limbi . Poate fi generală, obiectul ei de cercetare este lexicul, în general, fară să se refere la o anumită limbă şi specială, studiază lexicul unei limbi . Majoritatea lingviştilor concep lexicologia într-un sens foarte larg, înglobând în ea tot ce ţine de studiul cuvântului şi al vocabularului . Lexicologia este disciplina care studiază componenţa lexicală a unei limbi, cuvintele şi modul lor de organizare în ansamblul lexical, ca subsistem al sistemului integrator al Vocabularul unei limbi ( lexicul ) este reprezentat de totalitatea cuvintelor care au existat şi există în acea limbă . A studia vocabularul unei limbi înseamnă a studia sistemul ei lexical şi structura acestei limbi. Prin structura vocabularului înţelegem modul de organizare a limbii . Limba este un sistem de semne Fiecare cuvânt are legături directe sau indirecte, mai apropiate sau mai îndepartate, mai strânse sau mai puţin strânse cu celelatle cuvinte . Aceste legături reprezintă ansamblul sistematic lexical care are drept corespondenţe în conştiinţa fiecărui vorbitor un vast sistem asociativ . Cuvintele unei limbi se grupează pe familii, după elementele lor de derivaţie ( cu sufixe, cu prefixe ), pe faze semantice ( serii sinonimice ), după sfere semantice ş.a.m.d. . Lexicologia studiază componenţa lexicală a limbii . Această disciplină presupune cercetarea cuvântului într-o complexitate lingvistică şi deci, într-o interferenţă a ştiinţelor : lexicologia, semantica, etimologia, lexicografia . Etimologia este interesată de originea şi evoluţia cuvintelor. 1 Dumitru şi Maria Gherghina, Doina Negomireanu, Elisabeta Chilom, Vocabularul limbii române în şcoală, Editura „Didactica Nova", Craiova, 1994, p. 5 . 2 Iosefina, Tulai, Noţiuni de vovcabular, Editura .,Sfinx,,, 2000, p.10 . 6 Lexicografia stabileşte principiile şi metodele de întocmire a dicţionarelor, tehnica de alcătuire a dicţionarelor . Acest termen mai înseamnă şi totalitatea dicţionarelor de care dispune o limbă oarecare, într-un timp determinat. Semantica se ocupă cu sensurile cuvintelor, schimbările lor în etape succesive ale existenţei lor . Cu ajutorul acestor ştiinţe cercetarea lexicului românesc dezvăluie fapte de viaţă ale existenţei noastre social-istorice, politice, afective . Pentru că legătura dintre istoria lexicului şi istoria societăţii este evidentă, dacă ne oprim asupra cuvintelor ca sens, evoluţie . Schimbările care au loc în societate, în viaţa oamenilor, se reflectă în primul rând şi nemijlocit în vocabular . De aceea, este considerat compartimentul cel mai labil al unei limbi . Bogaţia unei limbi este dată, în primul rând, de bogaţia şi varietarea vocabularului ei . 2. Definiţia vocabularului. Definiţia cuvântului Antonie Meillet, lingvist francez, considera, în mod justificat, că orice vocabular exprimă de fapt, o civilizaţie . Vocabularul este totalitatea cuvintelor care au existat şi există într- o limbă . Unitatea de bază a lexicului este cuvântul . S-a dat cuvântului peste o sută de definiţii . Cea mai bună definiţie se datorează lui Meillet : Asociaţia unui sens sau mai multor sensuri cu un ansamblu anumit de sunete susceptibil de o întrebuinţare gramaticală . O definiţie accesibilă elevilor : Cuvântul este o structură fonică la care se asociază un sens, aptă să îndeplinească o funcţie de comunicare . Cuvântul este o unitate lexicală între un complex sonor şi un conţinut Prin această unitate înţelegem şi cuprinderea tuturor realizărilor ei 3 Mihail Andrei, Ghiţă Iulian, Limba română . Fonetică, lexicologie, gramatică, stil şi compoziţie, Bucureşti, Editura „Didactică şi Pedagogică'', 1983, pagina 18 . 4 Dumitru şi Maria Gherghina, ..., op. cit., pagina 23 7 concrete : toate formele gramaticale sau flexionare . Astfel, înţelegem că unitatea lexicală, cuvântul are sens lexical şi sensuri gramaticale . Sensul lexical este sensul pe care îl are cuvântul în context, cât şi în afara contextului . Sensul este imaginea unui obiect, proces, fenomen reflectată în mintea noastră. Prin sens se înţelege însuşirea obiectului reflectat în mintea noastră - Casă = locuinţă - Casă = loc de păstrare a banilor, a valorilor - Casă = loc unde plăteşti valoarea unei mărfuri. Sensul gramatical sau semnificaţia gramaticală poate fi reprezentată de un număr, gen, formă cazuală, formă temporală etc. . O semnificaţie gramaticală corespunde unei forme flexionare . Semantica lexicală este o disciplină lingvistică distinctă care se ocupă cu cercetarea sensului cuvintelor, cu studiul schimbărilor de sens ale cuvintelor în etapele succesive ale existenţei lor, a cauzelor care produc aceste schimbări, a mijloacelor şi a căilor de realizare a lor . 3. Componenţa ( structura ) vocabularului Vocabularul unei limbi nu este o masă omogenă, nediferenţiată . Este alcătuit dintr-un nucleu, în care intră cuvinte puţine, dar foarte importante, utilizate pe întreaga arie lexicală ( de majoritatea vorbitorilor ) şi din masa vocabularului, care cuprinde cuvinte rar întrebuinţate în anumite sfere ale ariei lexicale (în anumite domenii). Ideea diferenţierii lexicale este formulată pentru prima dată de lingvistul român Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838 - 1907) . Intr-o lucrare, Limba în circulaţie (aparţinând volumului al III -lea al unui studiu fundamental, Cuvenîe den bătrân ), Haşdeu a arătat ca frecvenţa şi circulaţia cuvintelor au o mare 5 Theodor Hristea ( coordonator ). Sinteze de limba română, ediţia a III-a revăzută şi din nou îmbogăţită, Bucureşti, Editura Albatros, 1984, pagina 36 . 8 importanţă pentru determinarea fizionomoei lexicale a unei limbi - teoria circulaţiei cuvintelor . După Haşdeu, s-a vorbit de vocabular constant şi vocabular neconstant . După frecvenţa utilizării (în viaţa de zi cu zi), vocabular activ şi vocabular pasiv . Pentru nucleul vocabularului (patrea cea mai rezistentă şi importantă a vocabularului) s-au folosit diverse denumiri : vocabular de bază, vocabular fundamental, vocabular esenţial, fond principal de cuvinte, fond principal lexical, fond lexical uzual, lexic reprezentativ . Sfera vocabularului activ nu se suprapune pe sfera vocabularului de bază, chiar dacă există foarte multe cuvinte din vocabularul activ care fac parte din vocabularul fundamental . Fiecare individ are un vocabular activ . De exemplu, în vocabularul activ al medicului se află cuvântul bisturiu . Pentru contabili, muncitori, el aparţine vocabularului pasiv . Vocabularul fundamental cuprinde circa 1500 cuvinte faţă de cele aproape 120000, câte are limba noastră . Cuvintele care fac parte din vocabularul fundamental răspund următoarelor exigenţe lingvistice şi extralingvistice : a) au un grad ridicat de stabilitate, fiind în majoritate moştenite din latină (sau formate în limba română) ; b) denumesc noţiuni indispensabile vieţii şi activităţii umane - obiecte şi acţiuni foarte importante : casă, masă 7 uşă, a zace, a zice, a mânca ; - corpul omenesc şi părţile lui : cap, creier, dinte, inimă, limbă, picior, ureche ; - familia : mamă, tată, unchi, nepot, socru, cumnat, văr, fin, soţ; - alimente şi băuturi : lapte, carne, vin, brânză ; - numele unor păsări şi animale : găină, cocoş, porc, oaie, miel, lup, pisică ; - numele unor culori importante : alb, negru, roşu, verde, albastru ; - calităţi şi defecte : cinstit, bun, deştept, frumos, lacom, gras, leneş, rău ; - diviziunea timpului : zi, noapte, dimineaţă, an, lună, iamă 3 azi, ieri, oră ; 9 - instrumentele gramaticale : prepoziţiile, conjuncţiile, pronumele relative; - numerele până la zece . c) au numeroase derivate şi compuse, formează locuţiuni şi expresii; d) au valoare circulatorie mare ; e) sunt în cea mai mare parte polisemantice . Masa vocabularului reprezintă partea cea mai mobilă, dar şi cea mai numeroasă a vocabularului . Masa vocabularului cuprinde în primul rând cuvintele cu utilizare limitată: a) Arhaismele - cuvintele, expresiile, variantele fonetice şi formele gramaticale care au dispărut definitiv din limba comună sau au încetat de a mai fi uzuale . Arhaismele pot fi de mai multe feluri: - fonetice (forme vechi ale unor cuvinte de uz actual) : îmbla (umbla), hitlean (viclean), părău (pârâu), rumpe (rupe) ; - morfologice (plurale vechi în -e şi -uri) : imne, palaturi, diamanturi, ruinuri ; - lexicale : agă, arnăut, clucer, hrisov, mazil, postelnic . Arhaismele sunt folosite de scriitori în opere care evocă fapte şi imagini de epocă pentru redarea culorii locale . b) Reginalismele - cuvinte, fonetisme şi forme gramaticale specifice vorbirii dintr-o anumită regiune a ariei lingvistice . Regionalismele sugerează culoarea locului, dând autenticitate vieţii cuprinse în text Regionalismele sunt de mai multe feluri : - lexicale : - bojdeucă, curechi, ciubotă, harbuz, păpuşoi, prichici - Moldova; - ciurdă, dadă, groştei, pogon - Muntenia ; - birău, clop, grof, iugăr, pălincă, cucuruz, laibăr - (Transilvania) . - gramaticale : perfectul compus cu „o" în locul auxiliarului „a" la persoana a IlI-a singular : (o luat, o făcut, o văzu )- în Moldova şi Transilvania şi 6 Iosefina, Tulai, op. cit., pagina 22 . Next >